Acelaşi accident rutier poate fi resimţit în feluri diferite de persoanele implicate în el. Intensitatea traumei psihice depinde de nivelul de dezvoltare psihologică pe care-l are fiecare victimă în parte. Sunt persoane care intră blocaj emotional şi au tendinţa de a se izola sau de a evita relaţionarea, dar şi persoane care integrează mult mai uşor respectiva experienţă şi o depăşesc repede.
„Supravieţuitorii accidentelor rutiere sunt persoane diferite care percep în diferite moduri experienţele impactante. Exista însă şi o serie de criterii specifice tulburării de stres posttraumatic, la fel cum există şi posibilitatea ca două persoane, desi au fost implicate în aceeaşi experienţă, să fie impactate în mod diferit. Acest fapt depinde de nivelul de dezvoltare psihologică, dar şi de baza de siguranţă sau nesiguranţă pe care s-a clădit această dezvoltare”, explică, pentru Adevărul, psihologul şi psihoterapeutul Erna Constantin.
Cine dezvoltă reacţii de stres
Cei care ajung să fie răniţi într-un accident fără să fi avut vreo vină în producerea lui resimt diferit, din punct de vedere psihologic, accidentul, faţă de cei care l-au provocat, chiar dacă traumele fizice sunt identice.
„De exemplu, persoanele care nu sunt vinovate într-un accident pot avea tendinţa de a dezvolta o perspectivă mai neajutorată. Conducătorii auto care au rănit altă persoană (indiferent de cauză sau de persoana care a avut un moment de neatenţie), pot avea sentimente mai intense de vinovăţie. Cercetările au demonstrat destul de clar că persoanele care sunt rănite suficient pentru a solicita asistenţă medicală sau au nevoie de îngrijiri medicale în spital după un accident au mai multe şanse de a dezvolta reacţii de stres. Pe de altă parte, evidenţele sunt mai puţin clare în cazurile în care persoanele care au fost deprimate sau anxioase înainte de producerea accidentului rutier, dar care s-au temut că îşi vor pierde viaţa sau care au fost implicate în litigii în urma accidentului, au raportat niveluri mai mari ale stresului posttraumatic”, mai spune specialistul.
Potrivit psihoterapeutului, nu toată lumea răspunde în acelaşi mod la o experienţă traumatică şi chiar şi atunci când există premisa că ,,viaţa merge mai departe” există o anumită reactie la stres care impactează stilul de viaţă la un anumit nivel.
„Amintirile rămân şi nu sunt plăcute. Reacţiile în urma unui accident pot fi de intensitate diferită şi pot avea durată diferită. Pot fi simptome asemănătoare stării de panică, poate apărea teama de a mai conduce maşina şi evitarea oricărei situaţii care implică această acţiune, persoana poate evita sau poate ocoli locul unde s-a produs accidentul, poate refuza să conducă în condiţiile care îi amintesc de accident: noaptea, pe ploaie, pe zăpadă sau chiar în unele cazuri în anumite zile din săptămână sau din lună asociate cu data accidentului, sau evită să mai conducă maşina fără a fi însoţiţi, deci fără pasageri“, mai spune specialistul. Iar când o fac, au temeri exagerate. „Persoanele care au supravieţuit unui accident rutier definit de ele ca fiind grav, pot dezvolta simptome specifice panicii în timpul călătoriei cu maşina inclusiv dificultăţi de respiraţie, bătăi alerte ale inimii, căldură excesivă la nivelul corpului, bufeuri sau frisoane şi tulburări vizuale. Pe fondul acestor reacţii de anxietate, supravieţuitorii se pot gândi că pierd controlul maşinii şi că există riscul de a fi implicaţi iar într-un accident rutier”, explică Erna Constantin.
„Pot deveni incapabili de a se bucura“
Reacţiile de acest gen sunt frecvente şi capătă dimensiuni şi forme de manifestare diferite de la o persoană la alta.
„Aceste reacţii care apar în Tulburarea de Stres Posttraumatic pot include reexperimentarea la nivel emotional a accidentului, pot exista coşmaruri sau flashbackuri legate de accident chiar şi în situaţiile în care apparent nu există în plan real, stimuli asociaţi cu acea experienţă. Pe de altă parte, unii supravieţuitori pot avea dificultăţi în a-şi relua vechile obiceiuri sau viaţa dinainte de accident. Pot deveni incapabili de a se bucura, poate intervene un blocaj emotional sau aşa-zisa ,„amorţire a emoţiilor“ şi atunci există tendinţa de a se izola sau de a evita relaţionarea. Ca urmare, relaţiile cu membrii familiei şi cu prietenii pot fi afectate chiar într-un moment în care există nevoie de suport din partea acestora”, mai spune specialistul.
De multe ori, manifestările nu se rezumă la disconfort psihic. Uneori, aceastea vin la pachet cu manifestări fizice evidente, care n-au cauze direct legate de rănile fizice.
„Sunt situaţii în care supravieţuitorii accidentelor rutiere pot avea simptome de ordin fizic, cum ar fi creşterea tensiunii, dificultăţi în a adormi, ceea ce favorizează apariţia senzaţiilor de ameţeală. În aceste condiţii şi în urma unei evaluări de specialitate, se recomandă psihoterapia. Se face o informare cu privire la criteriile specifice Tulburării de Stres Posttraumatic, cum şi de ce apare. Apoi, se lucrează pe integrarea tehnicilor de relaxare care ajută în ameliorarea anxietăţii asociată cu condusul unei maşini sau cu gândurile legate de accident. Sunt incluse în psihoterapie şi strategiile de gestionare a stresului iar expunerea la stimulii critici se face treptat. Pe de altă parte se lucrează pe resemnificarea evenimentului şi alte componente pot include dificultăţile de relaţionare şi afectarea relaţiilor cu ceilalţi, în urma accidentului, în vederea optimizării acestora“, arată Erna Constantin.
Potrivit specialistului, strategiile şi tehnicile psihoterapeutice trebuie să ţină cont şi de particularităţile psihoindividuale ale individului.
Citeste mai mult in Adevarul
Foto credit Luciana Gingărașu