Egoismul este adesea privit ca o caracteristică nedorită sau chiar imorală, în timp ce altruismul este de obicei considerat dezirabil, o virtute.Cu toate acestea, istoria precum și lucrările psihologilor umaniști și psihodinamici indică o imagine mai complexă: nu tot egoismul este neapărat rău și nu tot altruismul este neapărat bun.„Orice plăcere care nu dăunează altor oameni trebuie apreciată.” – Rusell (1930)
„Ceea ce prețuim atât de mult, partea „bună” altruistă a naturii umane, poate avea și o latură întunecată. Altruismul poate fi ușa din spate către iad.”- Oakley et al. (2012)Avem tendința de a crede altruismul ca fiind benefic, cu compromisuri minime, iar egoismul ca fiind în general rău , având un impact negativ asupra celorlalți. Realitatea indică o poveste mult mai complexă. Există multe exemple de-a lungul istoriei omenirii despre consecințele negative neintenționate ale altruismului asupra sinelui și asupra altora, în ciuda celor mai bune intenții.Oakley și colab. (2012) au analizat „altruismul patologic” și au observat că „unele dintre cele mai îngrozitoare episoade ale istoriei umane au apărut din tendințele altruiste bine-intenționate ale oamenilor” (p. 3). Ei folosesc exemplul lui Oliver Wendell Holmes, un respectat judecător al Curții Supreme americane, a cărui retorică bine intenționată a susținut sterilizarea forțată. Pe de altă parte, Maslow (1943/1996) a remarcat că „egoismul sănătos” – un respect sănătos pentru propria sănătate, creștere, fericire, bucurie și libertate – poate avea un impact pozitiv atât asupra sinelui, cât și asupra celorlalți.
Egoism sănătos
În eseul său din 1939 „Egoismul și iubirea de sine”, Erich Fromm a început declarând: „Cultura modernă este pătrunsă de un tabu cultural asupra egoismului. Se învață că a fi egoist este păcătos și că a-i iubi pe alții este virtuos.” În eseul său, Fromm susține că acest tabu cultural a avut consecința nefericită de a-i face pe oameni să se simtă vinovați să-și arate dragostea de sine sănătoasă, pe care el o definește drept respect pentru propria fericire, creștere și libertate.Fromm susține că forma de egoism pe care societatea o condamnă – un interes numai pentru sine și incapacitatea de a respecta demnitatea și integritatea celorlalți – este de fapt opusul iubirii de sine. Pentru Fromm, iubirea este o atitudine care nu face distincție dacă este îndreptată spre exterior sau spre interior. În contrast, Fromm a susținut că egoismul este un fel de lăcomie: „Ca orice lăcomie, ea conține o instabilitate și drept consecință nu există niciodată o satisfacție reală. Lăcomia este o groapă fără fund care epuizează persoana într-un efort nesfârșit de a satisface nevoia fără a ajunge vreodată la satisfacție” (Fromm, 1939).Inspirat de eseul lui Fromm, Maslow (1943/1996) a scris un eseu în care a susținut necesitatea de a distinge clar „egoismul sănătos” de egoismul nesănătos, precum și importanța distingerii motivațiilor sănătoase și nesănătoase. Definind egoismul ca orice comportament care aduce orice plăcere sau beneficiu individului, Maslow a susținut că nu putem afirma despre un comportament că este expresia unui egoism sănătos sau altruism patologic până când nu stabilim motivele din spatele comportamentului. ,,Se poate ca, în anumite momente, comportamentul egoist să fie bun, iar alteori, să fie rău. La fel, comportamentul altruist poate să fie uneori bun și alteori rău.” (p. 110).O meta-analiză recentă a literaturii despre comuniune, susține aceste idei timpurii. Le et al. (2018) au constatat că persoanele cărora le pasă de bunăstarea celorlalți și de partenerii lor au o mai mare bunăstare relațională. Cu toate acestea, bunăstarea personală a fost maximizată doar în măsura în care oamenii nu se neglijau pe ei înșiși.
Altruismul patologic
Potrivit lui Crocker și Canevello (2008, 2018), oamenii au evoluat la două sisteme: un „egosistem” care este motivat de dorința de a primi validare de la alții și un „ecosistem”, care este motivat de promovarea bunăstării la alții. Deși este intrigantă, această idee nu a fost testată pe larg în literatura psihologică. Studiul altruismului s-a concentrat în cea mai mare parte asupra beneficiilor pozitive ale altruismului și asupra modului în care oamenii sunt conectați să aibă grijă de bunăstarea și îngrijirea celor aflați în suferință (Keltner, 2009; Vaillant, 2009; Ricard, 2013).Cu toate acestea, după cum notează Bachner-Melman și Oakley (2016), „societățile occidentale au devenit atât de concentrate pe beneficiile sale, încât reversul său a fost practic ignorat” (p. 92). Exemplele de altruism patologic variază pe scară largă de la genocid, suicid eroic, până la codependență (Oakley și colab., 2012).
Rezultatele studiilor recente
Cei cu o formă sănătoasă de egoism tind să se neglijeze mai puțin pe ei înșiși dar se pot preocupa și de bunăstarea celorlalți, însă nu în mod excesiv.În timp ce egoismul sănătos a fost legat de o varietate de indici de adaptare psihologică – inclusiv satisfacția vieții, relațiile pozitive, stima de sine și mândria autentică – era independentă de egoismul patologic (tradus prin „îmi plac recompensele, chiar dacă știu există un cost pentru alții”).Egoismul sănătos nu s-a corelat cu narcisismul în forma sa patologică ci a fost asociat cu un stil interpersonal prietenos, asertiv. Această relație pozitivă dintre îngrijirea de sine și grija pentru ceilalți este în concordanță cu munca lui Crocker și Canvello (2008, 2018). În timp ce ei susțin că „obiectivele pline de compasiune” care sunt activate de „ecosistem” – obiective care sunt de susținere, constructive și nu dăunează altora – se referă în primul rând la bunăstarea reală a celorlalți, cercetările lor au descoperit că obiectivele compasiunii sunt semnificativ corelate cu mai multe fațete ale autocompasiunii, inclusiv atenția, bunătatea și umanitatea (Crocker și Canevello, 2008). Cercetările lor, dar și alte cercetări sugerează că îngrijirea de sine și îngrijirea altora pot fi strâns legate de același sistem general de îngrijire.În contrast, și așa cum era de așteptat, altruismul patologic a fost puternic corelat pozitiv cu beneficiile personale (așteptarea recunoștinței). De asemenea, altruismul patologic a afișat o predicție mult mai puternică a rezultatelor patologice, cum ar fi depresia.Altruismul patologic a fost asociat în special cu aspecte ale narcisismului vulnerabil, inclusiv nevoia de admirație și o frecvență ridicată a rușinii, precum și frica de respingere, pierderea contactului emoțional și pierderea controlului. Aceste temeri s-au reflectat în motivele pentru a-i ajuta pe ceilalți: cei care au obținut un scor mai mare la altruismul patologic au fost mult mai predispuși să raporteze că îi ajută pe alții să evite respingerea și critica, să obțină aprobare și să-i mulțumească pe alții.
Referințe:Bachner-Melman, R., and Oakley, B. A. (2016). “Giving ‘till it hurts’: eating disorders and pathological altruism,” in Bio-Psycho-Social Contributions to Understanding Eating Disorders, eds Y. Latzer and D. Stein (New York, NY: Springer), 91–103.Google ScholarCrocker, J., and Canevello, A. (2008). Creating and undermining social support in communal relationships: the role of compassionate and self-image goals. J. Pers. Soc. Psychol. 95, 555–575. doi: 10.1037/0022-3514.95.3.555PubMed Abstract | CrossRef Full Text | Google Scholar
Fromm, E. (1939). Selfishness and self-love. Psychiatry 2, 507–523.Google ScholarMaslow, A. H. (1943/1996). “Is human nature basically selfish?” in Future Visions: The Unpublished Papers of Abraham Maslow, E. Hoffman (Thousand Oaks, CA: Sage Publications), 107–114.Google Scholar
Erna Constantin
Psiholog clinician
Psihoterapeut Specialist
Foto. Luciana Gingărașu
