Erna

Acesta este mai mult decat un site; este pentru mine un loc in care te primesc in viata mea. Daca ai ajuns pana aici este foarte posibil ca ceea ce ai tu sa se regaseasca intr-o forma sau alta si la mine si astfel ne-am atras, ne-am conectat in acord cu propriile dorinte si scopuri pentru a ajunge la solutii.

Sunt Erna Constantin, pentru unii sunt psihoterapeutul lor, partenerul pe drumul dezvoltarii, iar pentru altii sunt cea care da un nou sens vietii, prin raportare la realitatea de aici si acum.
Am ales sa ma specializez in Psihoterapie integrativa. Este o abordare noua, apropiata de pragul dezvoltarii umane de astazi. Ceea ce mi-a placut cel mai mult atunci cand am decis sa urmez scoala de psihoterapie integrativa, a fost faptul ca aceasta abordare mi-a dat ocazia de a cunoaste tehnicile din mai multe curente pentru ca in final sa ajung la o strategie particulara de terapie, pentru clientii mei. Si asa si este. Este una dintre deciziile cele mai bune pe care le-am luat.
Asa am devenit psihoterapeut cu drept de libera practica, intregistat in Registrul Unic al Psihologilor (RUP) care poate fi gasit pe site-ul Colegiului Psihologilor din Romania http://www.copsi.ro
Am urmat si cursurile de masterat in Psihologia resurselor umane, astfel ca imbin experienta profesionala si cunostintele in dezvoltarea organizationala la care adaug experienta din marketing, sunt trainer acreditat si pasionata de brainmarketing.
Pe acest site am creat o rubrica speciala, pentru activitatea mea profesionala incluzand si serviciile, in sectiunea Erna C, Activitate

***

Secretele si curiozitatile fac parte din viata noastra, dau sens, ofera particularitati, ne fac unici si asta ne place. Daca totusi aceasta descriere nu te defineste, te rog sa ocolesti rubrica Curios de secretos, pentru ca aici sunt, asa cum ai banuit, doar secrete si curiozitati.
Astfel, ai posibilitatea sa alegi alte articole de pe site sau chiar sa vii cu propuneri.

Vreau sa stii ca, oricand ai nevoie de transformare personala, de un nou mod de a gandi si a simti, de eliberare de regrete, de vina ori daca doresti sa descoperi ce anume iti influenteaza comportamentul si dorintele, dincolo de teorie si  prin raportare la resursele tale interioare, eu sunt aici si poti folosi cu incredere formularul de contact.
Ceea ce vei citi pe acest site este primul pas spre dezvoltarea personala, autentica, iar cei care deja au inceput drumul transformarii pot recunoaste ca facem ceea ce stim pana cand invatam ceva diferit.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.