Când ai nevoie de un program de dezvoltare personală. Îmbunătăţirile pe care le poţi aduce în viaţa ta cu ajutorul psihoterapiei

Dezvoltarea personală ca deziderat nu e chiar un moft, aşa cum apreciază mulţi dintre cei care consideră că formarea se face în anii de şcoală şi apoi, natural, pe parcursul activităţii pofesionale. Potrivit psihoterapeutului şi psihologului clinician Erna Constantin, dezvoltarea personală poate începe de la premisa că poţi gândi ce vrei, dar niciodată nu poţi gândi tot ce poate fi gândit şi este strâns legată de conştiinţa de sine.

“Pe masură ce există progres în viaţă, există şi situaţii în care persoana se va confrunta cu o multitudine de circumstante, medii schimbătoare şi roluri noi care necesită adaptare. Un plan de dezvoltare personală ajută în a face faţă presiunilor care vin odată cu schimbările şi provocările”, explică, pentru „Adevărul”, psihoterapeutului şi psihologului clinician Erna Constantin.

Psihoterapia ne poate ajuta să ne cunoaştem propriile limite, să înţelegem cine suntem şi ce vrem să fim şi, mai mult decât atât, să devenim ceea ce ne dorim.

“Chiar dacă despre psihoterapie se ştie deja că este benefică în cazul disconforturilor de ordin psihic şi  de natura emoţională şi comportamentală, aceasta include fară îndoială şi dezvoltarea personală. Dezvoltarea personală presupune printre altele şi dezvoltarea gândirii, ceea ce este necesar în resemnificarea situaţiilor prin care trece o persoană, indiferent de obiectivul stabilit în psihoterapie” mai spune psihoterapeutul.

,,Dezvoltarea personală este indicată în cazul în care există şi disconfort resimţit la locul de muncă"

Dar când e cazul să faci un pas în direcţia asta şi să ceri sprijin? Tot specialistul răspunde şi la această întrebare.

“Sunt persoane care recurg la psihoterapie nu numai pentru că au simptomatologie specifică de genul depresiei, anxietăţii, atacurilor de panică, ci şi pentru a vedea nivelul dezvoltării psihologice.  Acest demers se realizează numai de către un specialist, un psiholog cu aviz de liberă practică şi care deţine licenţă pe teste de specialitate, urmând ca apoi să urmeze un program de consiliere psihologică şi psihoterapie în vederea rezolvării minusurilor identificate în urma testării sau chiar în vederea îndeplinirii obiectivelor personale, în acord cu particularităţile psihoindividuale ale persoanei. Dezvoltarea personală este indicată în cazul în care există şi disconfort resimţit la locul de muncă din diverse motive sau sunt identifcate puncte slabe din punct de vedere professional. Un plan de dezvoltare personală poate ajuta. Confruntarea cu aceste zone şi îmbunătăţirea lor poate ajuta la scoaterea din zona de confort”, mai spune Erna Constantin.

Potrivit specialistului, acest lucru permite experimentarea creşterii profesionale şi îmbunătăţirea abilităţilor, pentru că un plan de dezvoltare personală nu numai că  ajută în îmbunătăţirea punctelor slabe, dar poate ajuta în dezvoltarea punctele forte.

“Chiar dacă, din afară, acest proces de dezvoltare personală  poate fi înţeles ca un simplu business, lucrurile nu se reduc la atât. Deşi un business implică şi el responsabilitate, în cazul procesului de dezvoltare personală, lucrurile stau cu totul şi cu totul diferit. În primul rând că acest proces chiar dacă este benefic, nu este obligatoriu. Şi în acest caz, persoanele interesate de identificarea capacităţilor individuale despre care nu erau conştiente, sau  de exemplu creşterea încrederii şi nivelului stimei de sine – termeni atât de cunoscuţi deja, încep să se orienteze tot mai mult către accesarea unui program de dezvoltare personală dar să caute și informații despre specialistul care poate orienta”, mai spune Erna Constantin.

Să ne dezvoltăm personal înseamnă să ajungem la o creştere interioară, la o personalitate mai puternică. Putem începe întebându-ne în primul rând dacă ştim cine suntem cu adevărat.

"Va ajunge să raspundă în manieră proprie, autentică la  întrebarea <<cine sunt eu?>>"

Psihoterapeutul şi psihologul Erna Constantin explică de ce dezvoltarea personală este strâns legată de conştiinţa de sine.

„Îi dă posibilitatea persoanei să se  uite în mod sincer la domeniile din viaţa ei care necesită îmbunătăţiri. Prin acest proces, afla cine este cu adevărat, care sunt valorile sale adevărate şi care este scopul şi sensul propriei vieţi. Odată ce treceţi prin acest proces, veţi îmbunătăţi conştiinţa de sine şi împlinirea experienţei. De asemenea, persoana va ajunge să raspundă în manieră proprie, autentică la  întrebarea ,,cine sunt eu?’’, o întrebare provocatoare. Deci, dezvoltarea personală poate începe de la premisa  conform căreia poţi gândi ce vrei, dar niciodată nu poţi gândi tot ce poate fi gândit. Şi atunci, începi să faci mai mult.  Ba mai mult, în spirit de glumă vorbind, creşte şi nivelul de toleranţă astfel încât persoana nu mai ajnge să se înfurie sau să se supere atât de uşor pe celălalt pentru că intuieşte motivele din spatele acţiunilor. Ideea este ca nu mai preia asupra sa responsabilitatea comportamentului celuilalt. Iar asta depinde şi de nivelul dezvoltării personale”, spune specialistul.

Cine susţine programe de dezvoltare personală?

Psihologul şi  psihoterapeutul sunt specialisti care au inclus în activitatea lor programe de dezvoltare personală.  “Dezvoltarea personală pentru un Psiholog şi un Psihoterapeut sunt esenţiale în practica psihologică.  Este lesne de înţeles acest lucru, având în vedere că în parcursul pregătirii lor profesionale, chiar aceşti specialisti au trecut prin zeci de ore de terapie individuală şi sute de ore de dezvoltare personală de-a lungul a  7, 8 ani de studii cel puţin (3 ani facultate, 2 sau în unele cazuri 3 ani de formare profesională şi alţi 2 ani de supervizare). Aceste cifre cred că spun multe despre capacităţile şi abilităţile unui psiholog şi psihoterapeut. Eu, personal, număr în acest moment  16 ani de studii în psihologie şi cam jumatate de practică”, încheie Erna Constantin.

 

Articol de Cristina Stancu

Citeste mai mult in Adevarul

Please follow and like us:
0