Intervenția psihoterapeutică a copilului după divorț/ separarea părinților

În psihoterapia copilului ai cărui părinți au divorțat sau au decis să se separe, se ține cont și de raportul de evaluare psihologică  făcut de psihologul avizat în acest sens. În funcție de acesta, dar chiar și în situațiile în care nu există o astfel de expertiză psihologică, psihoterapeutul decide împreună cu părinții copilului, care  dau o declarație de consimțământ, obiectivele care vor fi urmărite în procesul psihoterapeutic. Aceste obiective vor avea în vedere intervenția psihoterapeutică în interesul superior al copilului.

Chiar și un divorț bine gestionat, reprezintă o transformare, astfel că atât pentru adulții implicați cât și pentru copil, urmează o perioadă de adaptare la o ,,nouă normalitate”. Faptul că cel mic plânge mai des decât de obicei sau că adolescentul este mai furios, mai ironic, ar putea fi semne că psihoterapia după divorț este recomandată.

Unii copii sunt afectați în mod deosebit de divorț, iar restabilirea echilibrului psihoemoțional poate să se realizeze cu dificultate. Chiar dacă părinții susțin că își cunosc bine copiii, se întâmplă să existe și situații de tipul ,,nu știu că nu știu”, astfel că pot fi luați prin surpindere de anumite reacții ale celor mici sau, le pot interpreta în mod eronat, legând aceste reacții de alte evenimente din viața copilului, sau în anumite situații, dând vina pe caracter.

Dintre indiciile generale că este necesară psihoterapia, fac parte:

  • Simptomele copilului nu sunt tranzitorii și pot persista mai multe săptămâni
  • Simptomele copilului interferează cu funcționarea normală a acestuia
  • Simptomele copilului interferează cu funcționarea normală a familiei
  • Părintele ajunge să se simtă furios, epuizat sau dezamăgit în urma simptomelor copilului
  • Alte persoane de încredere și-au exprimat îngrijorarea
  • Copilul cere să vadă un anumit psihoterapeut (neobișnuit dar nu nemaiauzit)

Dintre simptomele specifice fac parte următoarele: mâncatul excesiv sau lipsa poftei de mâncare, insomnie sau hipersomnie (fără nicio bază medicală), coșmaruri, neacceptarea de către copil a separării părinților manifestată prin diverse reacții emoționale în care se specifică acest lucru, tulburări de ordin fizic cum ar fi dureri de cap sau de stomac fără cauză medicală, manifestarea dezinteresului față de socializarea cu alți copii, scăderea performanțelor școlare după divorțul părinților, dificultăți de concentrare, temeri, comportamente agresive față de sine, față de ceilalți și față de animale, scăderea stimei de sine, minciuni excesive și în cele mai grave cazuri – dorința de a muri.

Psihoterapia are în vedere și intervenția în relația cu mama și cu tatăl copilului pentru asigurarea unui atașament de tip securizant la copil. În cazul formarii atașamentului anxios sau evitant, pe termen lung, sunt posibile repercursiuni în crearea relațiilor viitoare ale copilului. De asemenea, psihoterapia are în vedere creșterea nivelului de încredere în sine și implementarea de noi comportamente adaptate situației de divorț sau separare a părinților pentru că, chiar dacă părinții sunt eliberați de fidelitatea unuia față de celălalt și de obligația de a trăi în aceeași casă, datoriile părintești ar trebui să rămână neschimbate:

,,Nu-mi pare rău că am trăit cu tatăl tău/cu mama ta, de vreme ce fiecare dintre noi este atât de fericit să te aibă, încât ne certăm să te aibă fiecare și mai mult”.

 

Erna Constantin

Psiholog clinician, Psihoterapeut

Please follow and like us:
0